Bucuresti – 16 iunie 2013
Fotografii: Silviu-Florin Salomia
O zi calduroasa de iunie ne-a adus din nou alaturi de Adriana si George, pentru o sedinta foto Trash the Dress pe care nu aveam sa o uitam prea curand. Canicula zilei ne-a scos inafara Bucurestiului, alegand ca destinatie Parcul de Aventura de la Comana, o excelenta locatie de fotografie, dupa cum aveam sa descoperim. Inca nu aveam un plan cu tot ce voiam sa realizam in ziua respectiva, urmand sa incercam tot ce puteam pentru a defini un Trash the Dress activ si dinamic, la fel ca Adriana si George. Principala atractie urmau sa fie caii, pentru ca aflasem ca exista aceasta activitate la Comana, restul urmand sa fie la discretia lor si dupa posibilitati. Asa cum am aflat apoi, planurile de obicei sunt doar orientative, pentru ca am sfarsit prin a incerca orice, mai putin echitatia, pentru ca cei doi caluti ai parcului s-au imbolnavit cu doar cateva ore inainte sa ne vina si noua randul. In schimb, am vaslit pe lacul superb al parcului, am incercat tirul cu arcul si alte activitati, urmand a continua sedinta in alta locatie. Din pacate nu am gasit cai nici la centrele de echitatie din apropiere, asa ca ne-am oprit pe un teren de tenis, sportul preferat de Adriana si George, unde am incheiat o zi superba si o sedinta fascinanta.